duminică, 29 noiembrie 2009

S-o ajutam pe Andreea !

Andreea Dumitran a împlinit 8 ani pe 28 iulie 2009. Şi tot atunci a început să îi fie rău. A fost internată de două ori în spitale – la Bucureşti şi Câmpina – şi tratată pentru infecţie urinară şi alte afecţiuni minore. După 15 noiembrie 2009, Andreea a ajuns la spitalul „M.S.Curie”, unde a fost consultată de către Dr. Sergiu Stoica, neurochirurg pediatru.

A fost diagnosticată cu tumoră neoperabilă (formaţiune tumorală infiltrativă bulbo-protuberenţială) şi i s-a recomandat transferarea la IOB, pentru tratament citostatic. Părinţii au căutat şi alte soluţii. Au găsit Hadronoterapia (terapia cu protoni şi ioni de carbon), în clinici Germania, Rusia sau Elveţia, cu preţuri cuprinse între 20.000 şi 35.000 de euro. Doar că nu au atâţia bani.
Doar 7 zile mai are la dispoziţie Andreea, pentru a strânge banii necesari tratamentului. A primit deja programarea de urgenţă la o clinică din Rusia, la Moscova. Colegii Andreei, copii de şcoală generală, au reuşit să strângă pentru ea aproape 2.000 de euro, iar consilierii locali Câmpina i-au alocat 10.000 RON.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Banca Transilvania
RON: RO 21 BTRL 0590 1201 U402 73XX
EURO: RO 93 BTRL 0590 4201 U402 73XX
Cod SWIFT: BTRLROBU
Titular: Dumitran Steliana
ING – Bank:
RO 53 INGB 0000 9999 0172 6848
Titular: Dumitran Steliana
BCR:
RON: RO 19 RNCB 0208 0102 2322 0006
EURO: RO 46 RNCB 0208 0102 2322 0005
Cod SWIFT: RNCBROBU
Titular: Dumitran Alexandru Adrian

Contact: 0745 088 061 – Dumitran Gabriel (tata); 0745 074 749 – Dumitran Sanziana (matusa); 0749 033 794 – Dumitran Alexandru Adrian (unchi)

Blogul Andreei: http://dumitranioanaandreea.blogspot.com

ELI – pentru tratament nedureros si eficient al cancerului
Proiectul ELI – Extreme Light Infrastructure: tratarea mai eficienta, lipsita de durere si disconfortul actual a tumorilor.
Avantajele unui asemenea tratament. Nu numai ca pacientul nu are niciun fel de dureri, dar celulele tumorale sunt distruse pe loc si in totalitatea lor, spre deosebire de radioterapia clasica, cu fotoni, care distruge intr-o sedinta de iradiere doar vreo 10% din celulele tomorale iradiate. Restul – se refac. Si mai exista o problema – utilizand ionii de carbon sau/si protonoterapia nu mai apare acest fenomen de radiorezistenta. Celulele sunt pur si simplu distruse si nu mai au timp sa-si dezvolte radiotoleranta si rezistenta. Spre deosebire de celelalte tipuri de radioterapie, mai ales cea cu fotoni si electroni, care permit aparitia radiorezistentei. Celula poate sa reziste la tratament, deci poate sa traiasca dupa tratament. Asta prin modificare genetica, prin selectie, pot sa reziste la tratamentul cu radiatie si atunci tratamentul devine inutil. Conform: http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=15903 . Pe site-ul “Fabrica de bani” găsiţi interviul integral cu domnul Dr. Nicolae Verga, doctor în biochimie şi radioterapie, de la Spitalul Clinic Colţea.

Dacă sunteţii din Câmpina, pe 2 decembrie 2009, la ora 17.00, puteti merge la Casa Tineretului,  unde are loc un spectacol caritabil pentru Andreea . 

subiect preluat de aici : http://isabellelorelai.wordpress.com


luni, 23 noiembrie 2009

Primul centru clinic de tratament al tumorilor canceroase din România

preluat de aici : http://isabellelorelai.wordpress.com/

Primul centru clinic de tratament al tumorilor canceroase din Romania a fost deschis pe 17 noiembrie 2009, la Bucuresti. Centrul utilizeaza metoda HIFU-HCU care asigura tratarea formatiunilor tumorale benigne sau maligne localizate in: ficat, rinichi, pancreas, os, san, uter, sfera ORL, prostata, muschi si in tesutul adipos.

Clinica ofera si primul serviciu de radioterapie privat din tara.
HIFU Terramed Conformal: Str. Pelinului nr. 22, sector 3, zona Mihai Bravu.
Preturi pentru tratarea formatiunilor tumorale la HIFU Terramed Conformal:
- 1.500 de euro tumora maligna
- 1.200 de euro tumora benigna, ambele de 4 cm
 
„Metoda de tratament HIFU-HCU este, in momentul de fata, singura alternativa viabila la metodele clasice de tratament cunoscute in Romania” – Dr. Nicolae Verga, directorul Centrului Clinic HIFU Terramed.
Metoda HIFU este folosita cu succes de peste 15 ani in state din Europa, Asia si America. Romania este cea de-a patra tara din Comunitatea Europeana unde functioneaza un astfel de aparat si unde se practica ablatia prin hipertermie conformationala cu ultrasunete.
Mai multe aici : http://hifu.ro